Costel Gâlcă va aborda meciul de joi din Cupa României, cu ACS Berceni, cu jucătorii care au evoluat mai puțin în acest sezon și nu va opri în catonament majoritatea titularilor obișnuiți. Sănmărtean și ceilalți fotbaliști care au dus greul în acest sezion se pregătesc pentru jocul de duminică seara cu Astra, din etapa a IX-a de campionat.
Cristian Tănase a revenit de marți la antrenamentele cu echipa, după ce în ultima vreme el s-a pregătit individual pe teren, dar și la sală. Căpitanul stelist nu a mai evoluat din returul playoff-ului Ligii Campionilor, cu Ludogoreț, când campioana României a pierdut lamentabil calificarea. Atunci, Tănase a fost forțat să joace titular, deși revenea după o accidentare la piciorul stâng (leziune la mușchii inghinali) și a fost schimbat după numai două minute!
Veste bună și pentru echipa națională
Tănase se simte bine și nu mai acuză dureri, astfel că teoretic a devenit apt să joace contra Astrei. Rămâne de văzut dacă Gâlcă va prefera să-l arunce în luptă din primul minut sau să-l folosească în repriza a doua, dat fiind faptul că fotbalistul mai trebuie să recupereze din punct de vedere al formei sportive. Cu siguranță, el va fi titular în meciul de la Kiev, de săptămâna viitoare cu Dinamo, în Europa League. Dar revenirea lui reprezintă o veste bună și pentru echipa națională, care pe 11 octombrie și 14 octombrie va evolua contra Ungariei, respectiv a Finlandei.
Ce meciuri a pierdut Tănase cât timp a fost accidentat
Echipa probabilă a Stelei în meciul cu FC Berceni
Cojocaru – Râpă, Luchin, Filip, Toșca – Breeveld, Neagu – Vâlceanu, Stanciu, Pîrvulescu – Iancu
18 goluri în 134 de partide a marcat Tănase pentru Steaua, din 2009.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER